Team building SmartTech2000

Angajati FericitiImpresii din team building

In perioada 13 – 14 septembrie, la Hotelul “La Contele Dracula” din Suncuius, jud. Bihor, (detalii despre locatie AICI) am petrecut 2 zile minunate si provocatoare intr-un team building alaturi de 49 de participanti din partea companiei Smart Tech 2000 din Cluj-Napoca.

Am intalnit oameni cu initiativa, oameni cu simtul umorului, oameni implicati, oameni impulsivi si oameni calculati. Echipe care de care mai colorate, echipe care interactionau frumos, echipe care cresc si se formeaza.

Credeti-ne, a fost o adevarata competitie! Participantii erau mereu atenti la celelalte echipe, insa pe parcurs au gasit satisfactia in efortul depus pentru progresul echipei din care faceau parte.

Unul dintre momentele palpitante a fost atunci cand una dintre echipe a crezut ca a gresit drumul. Bineinteles, o parte dintre cei din echipa au considerat asta ca fiind o problema, iar o alta parte a echipei s-a focusat pe gasirea de solutii. A inceput prin urmare analiza traseului, atentia la rezolvarea activitatilor anterioare, ba chiar au fost cativa cercetasi ce au pornit in recunoastere! Pana la urma a fost gasita “calea ce dreapta” si totul s-a finalizat cu zambete!

IMG_7760

La final, ei au construit impreuna Turnul Babel, iar noi ne-am scos chitara si le-am cantat duios pentru a-i motiva… Intre noi fie vorba, aveau nevoie de destindere, avand in vedere ziua provocatoare de care avusesera parte.

Ne-am amuzat copios atunci cand grupul a fost pus fata unei tranzactii cu… o vaca indiana! Am auzit numeroase puncte de vedere (care de care mai diversificate) in ce priveste profitul – bineinteles, toate logice si adevarate din perspectiva individuala. Iar dupa scurte argumentari, lamuriri, acceptari de idei si intelegeri s-a asternut armonia, iar fiecare a plecat cu o intrebare sau un raspuns…

Multumim tuturor pentru zilele frumoase de septembrie petrecute impreuna!