Activitati de echipa in Maramures

Angajati FericitiLocatii Team buildingLeave a Comment

activitati de echipa

Pentru organizarea unor activitati de echipa, locatia aleasa joaca un rol destul de important in reusita programului. Daca esti in cautare de un asemenea spatiu si zona Maramuresului iti surade, iata impresia noastra despre o locatie din zona.

Am vizitat hotelul SuperSki din Cavnic la inceputul lunii octombrie, cand am organizat un teambuilding pentru farmaciile NordPharm. Daca vrei sa vezi cum a fost, poti arunca o privire peste albumul de poze aici.  Programul de teambuilding a durat o zi si jumatate, iar grupul a fost de 30 de persoane. Hotelul se afla la 33 de km de Baia-Mare, in directia Sighetul Marmatiei, la baza partiei Roata. Noi am fost cazati in hotelul complexului, insa acesta dispune si de vile si cabane care se pot inchiria. Hotelul SuperSki are 24 de camere (18 duble, 2 triple, 3 cvadruple si o garsoniera), acestea fiind dotate cu televizor, uscator de par, iar baile sunt curate; locatia ofera facilitati de 3*. Pe langa spatiile de cazare, locatia mai beneficiaza si de un centru spa cu sauna, jacuzzi, salina, ciubar cu apa sarata, pe care din pacate nu am apucat sa le incercam, deoarece am fost acaparati de imprejurimile locatiei :), aceasta fiind chiar la baza partiei si, implicit, in apropierea padurii.

De asemenea, hotelul are si o sala de conferinte, care a fost perfecta pentru grupul nostru, de 30 de persoane si pentru unele activitati care s-au desfasurat indoor. Din perspectiva activitatilor outdoor, locul este de asemenea, foarte ofertant. Este usor accesibil, partia este in spatele locatiei, iar spatii in padure pentru activitati de echipa sunt din belsug, acestea putand fi utilizate chiar si pentru programe de adventure. Mai mult, exista si o terasa foarte draguta la etaj, care ne-a fost de mare folos.

Asadar, spatiile indoor si outdoor au fost potrivite pentru activitati de echipa, personalul a fost serviabil, permitandu-ne accesul in toate spatiile de care am avut nevoie, si mancarea buna. Cu toate acestea, trebuie sa mentionam ca in unele camere, a fost destul de rece pe parcursul noptii, insa personalul a incercat sa remedieze situatia.

In concluzie, am recomanda locatia pentru activitati de echipa, in special pentru grupuri pana in 30 de persoane, care isi doresc programe de teambuilding outdoor si indoor, dar si pentru training -uri. Vom reveni la hotel SuperSki din Cavnic pentru a ne bucura de peisaj, pentru a incerca centrul spa si mai ales, pentru a ne bucura de siropul de muguri de brad care ne-a cucerit. Va multumim pentru gazduire!

Sursa foto: www.cazari.ro

Autor:

Ana-Maria Trifan
Trifan Ana-Maria – PR & Events Coordinator
Livrare: Teambuilding,Training
Email: anamaria.trifan@happy-employees.eu
LinkedIn