Posted on / by Azimut / in Locații Team Building

Cu echipa la conac

Team building la conac? Adică să mergem cu echipa la conac? Da! Am facut-o și pe asta! 🙂 Și a fost o experiență tare frumoasă despre care vrem să vă povestim și vouă!

Iată-ne, așadar, la finalul lunii iunie, în drum spre Deva, pentru un program de team building, alături de echipa Steelcase Sales Research Network. Gazda programului a fost Conacul Archia, o locație cu totul deosebită, aflată la ieșirea din Deva. Surpriza noastră a fost cu atât mai mare cu cât drumul până la locație nu dă nimic de bănuit. După o zonă de blocuri și case ajungi dintr-o dată… într-un alt peisaj: cel al ,,boierilor contemporani”.

Locația dispune de 19 camere duble, fiecare cu un farmec aparte, deoarece fiecare cameră are un blazon și o tematică. Maci, copaci, rădăcini, frunze, flori de câmp, sunt doar câteva dintre numele și sursele de inspirație ale încăperilor. Camerele sunt frumoase, în tematica locului, având toate utilitățile necesare, iar pentru noi, aerul condiționat a fost de un real folos. Restaurantul este, de asemenea foarte atent amenajat, transpunându-te într-adevar în pielea unor boieri.

Din perspectiva programelor de echipă, zona este foarte ofertantă, deoarece dispune de 10 hectare de teren pe care sunt amplasate, în 3 locații diferite, 3 corturi de evenimente; la 10 minute de mers pe jos de locație există și o padurice, iar în jurul locației, spațiile verzi sunt nelipsite, fiind completate de prezența cailor și a poneilor. Există și o piscină în aer liber, iar internetul Wi-Fi poate fi accesat și din afara conacului. De asemenea, există și o sală de conferințe, însă aceasta este potrivită pentru training-uri, de până în 15 participanți. Aceasta are toate dotarile necesare, însă spațiul nu este foarte mare, mai ales că încaperea este destinată în principal jocurilor.

Ne-a impresionat relația cu persoana responsabilă de organizarea evenimentelor – a fost foarte amabilă și deschisă, ne-a ajutat în organizarea activităților, permițîndu-ne accesul în oricare spațiu am avut nevoie, fiind, de asemenea, receptivă și modificărilor aparute în program. În relația cu personalul locației, ne-ar fi plăcut ca ospătarii să fi fost mai repeceptivi la micile întârzieri din program și să nu fi fost atât de presanți în legatură cu faptul că masa este gata. În schimb, mâncarea a fost gustoasă și potrivită ca porție, iar micul dejun este variat, de tip bufet suedez.

În concluzie, Conacul Archia este o locație care trebuie vizitată, cu siguranță. Din perspectiva activităților de echipă, recomandăm locația pentru grupuri mici, de până în 30 de persoane și pentru programe de soft outdoor.

Experiența merită, cu adevărat! Le mulțumim pentru primire și așteptăm cu drag să revenim la Conac și să vedem și restul camerelor decorate atât de frumos!

sursa foto: www.conacularchia.ro

Tags:

Lasă un răspuns